Săriturile cu schiurile reprezintă un sport de iarnă care constă în coborârea pe schiuri a unei rampe și având drept obiectiv aterizarea cât mai departe posibil. În timpul săriturii, schiurile trebuie așezate în formă de V, într-o poziție cât mai simetrică. Zborul durează între 5-7 secunde, timp în care săritorii trebuie să-și mențină o poziție aerodinamică.
* În competiții, câștigătorul este desemnat cel care acumulează cel mai mare punctaj în urma a două manșe.
* Fiecare trambulină are un "punct de constructie", pentru trambulinele largi fiind, de obicei, la 120 de metri. Sportivul care ajunge la această distanță primește 60 de puncte. Pentru fiecare metru în minus i se scade 1,5 puncte, iar pentru fiecare metru în plus i se adaugă 1,5 puncte, rezultând punctajul pentru lungime.
* Evoluția fiecărui săritor este evaluată de 5 arbitrii și se bazează pe lungimea săriturii și pe stilul zborului. Sunt date 5 note cu valori între 1 și 20. Cea mai bună și cea mai slabă se anulează, restul fiind adunate la punctajul pentru lungime.
* Pe baza punctajului final se realizează clasamentul, câștigătorul primind 100 de puncte.
Principalii competitori:
Janne Ahonen (Finlanda)
Adam Malysz (Polonia)
Simmon Amman (Elveția)
Martin Schmidt (Germania)
Thomas Morgenstern (Austria)
Jakub Janda (Cehia)
Matti Hautamaeki (Finlanda)
Bjeorn Einar Romoeren (Norvegia)
Roar Loekelszoey (Norvegia)